Grecia ar putea abandona politicile de austeritate în urma alegerilor de duminică

Grecia ar putea abandona politicile de austeritate în urma alegerilor de duminică
Publicat: 25/01/2015, 13:30
Actualizat: 26/01/2015, 08:25

Liderii principalelor două formațiuni politice din Grecia și-au încheiat campaniile electorale prin discursuri divergente privind viitoarea strategie economică și fiscală a țării, atât premierul Antonis Samaras, șeful partidului de guvernământ Noua Democrație, cât și președintele partidului de extremă-stânga Syriza, Alexis Tsipras, susținând că formațiunea pe care o conduce este singura în măsură să resusciteze economia locală.

Viitorul „comun” al Europei „nu este cel al austerității, este cel al democrației, solidarității și cooperării. Grecii sunt chemați la urne pentru a face un ultim pas spre revenirea la speranță, pentru a se pune capăt temerilor. Vom decide dacă Troica (CE/BCE/FMI) va reveni în Grecia pentru aplicarea măsurilor stabilite cu premierul Antonis Samaras sau dacă va accepta negocieri dificile pentru revenirea la demnitate, a declarat duminică Alexis Tsipras, potrivit AFP.

Formațiunea Syriza este creditată cu un avans cuprins între 2,9 și 6,7 procente în fața partidului conservator Noua Democrație. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 (ora Greciei) și se vor închide la ora 19.00.

De cealaltă parte, Samaras a îndemnat alegătorii să voteze cu partidul Noua Democrație, afirmând că politicile promovate de Tsipras vor duce la intrarea Greciei într-o perioadă de regres.

„Accidentul Tsirpas nu se va întâmpla. Nu-i vom lăsa să ne ducă înapoi”, a avertizat el, citat de Bloomberg.

Samaras a adăgat că Grecia era, înainte de declașarea alegerilor anticipate, la „un pas” de încheierea cu succes a actualului acord cu creditorii internaționali, acord care expiră în februarie.

„Grecia va încheia programul de asistență financiară și nu va mai avea nevoie de alte împrumuturi”, a spus premierul elen.

Mai mulți oficiali UE, printre care ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble și omologul său olandez Jeroen Dijsselbloem, au avertizat în ultimele zile Grecia în privința riscurilor la care statul se expune în cazul în care deviază de la programul economic și fiscal agreat cu Troica creditorilor.

Mai mult, un eventual eșec al Greciei de a continua reformele va duce la excluderea statului de pe lista țărilor eligibile pentru accesarea de finanțări de la Banca Centrală Europeană prin noul program de achiziții de active din zona euro, program al cărui valoare totală este de aproape 1.100 miliarde de euro și care include cumpărarea de obligațiuni guvernamentale.

Grecia nu va putea să participe la programul BCE cel puțin până în iulie, din cauza limitelor impuse achizițiilor instituției de obligațiuni de la un emitent, a spus joi președintele instituției, Mario Draghi.

BCE nu va cumpăra mai mult de 25% dintr-o emisiune de obligațiuni ale unui stat și nu mai mult de 33% din datoria fiecărui emitent, pentru a permite formarea naturală a prețurilor pe piețe.

Tsipras s-a angajat să convingă BCE și zona euro să reducă datoriile Greciei, astfel încât să poată crește cheltuielile publice și să creeze locuri de muncă. El a declarat în această săptămână că excluderea Greciei din programul de suplimentare a lichidităților ar pedepsi țara care deja suferă de mai mulți ani din cauza austerității.

Programul de susținere financiară al Greciei expiră la sfârșitul lunii februarie, iar guvernul va rămâne fără bani până în iunie, în lipsa unui nou ajutor, au declarat în această lună doi oficiali.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×